Accident cu cinci persoane implicate, printre care și doi copii, pe DN6 în Caraș-Severin
Grav accident rutier produs, miercuri dimineață, pe DN 6 în județul Caraș-Severin, după ce un autoturism a ieșit în decor. Cinci persoane implicate, dintre care doi copii.

Accidentul a avut loc pe DN6, Caransebeș- Buchin, după ce două autoturisme s-au ciocnit. Din impact, una dintre mașini a ajuns pe câmp.
Potrivit ISU Caraș-Severin, în cele două autoturisme se aflau în total, cinci persoane (într-o mașină doi adulți și doi copii, iar în celălalt autoturism un adult).
Au intervenit la accident pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială transport victime multiple, două ambulanțe SAJ si elicopterul SMURD.
”Până în acest moment, un adult și cei doi minori necesită îngrijiri medicale. Nu sunt persoane încarcerate”, au precizat reprezentanții ISU Caraș-Severin.
Știre în actualizare
Sursa:romania24
