Accident între o motocicletă și o mașină în Deușu
Un accident rutier s-a produs, luni, pe DJ109A, la ieșirea din localitatea Deușu, după ce un bărbat de 37 de ani, care se deplasa cu o motocicletă în direcția localității Panticeu, a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla o femeie de 53 de ani.
Polițiștii clujeni au afimat că în urma impactului a rezultat rănirea bărbatului, iar testările celor două persoane cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
”Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu deținea permis corespunzător categoriei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, arată IPJ Cluj.
Sursa:romania24