Stadiul lucrărilor de pe șantierul centurii Timișoara-Sud

DRDP Timișoara a anunțat că pe șantierul centurii Timișoara-Sud, unul din cele mai importante lucrări de infrastructură din capitala Banatului, se lucrează cât e ziua de lungă. Conform contractului, lucrările trebuie să fie gata în această vară.Șantierul de pe centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Șantierul de pe centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Circa 650 de persoane (muncitori și personal TESA) s-au aflat săptămâna trecută (8-14 aprilie) pe șantierul centurii Timișoara Sud. Stadiul lucrării a trecut de 75%, au anunțat cei de la DRDP Timișoara.

Echipele antreprenorului continuă așternerea straturilor de bază, precum și alte lucrări de drum, dar se lucrează cât e ziua de lungă și la structuri (poduri și pasaje). A început montarea sistemelor pentru panourilor fonoabsorbante, se lucrează la parcările de pe traseu, la montarea sistemului de iluminat la pasaje, a început și montarea parapetului pietonal la podul peste Bega din zona Ghiroda”, a transmis DRDP Timișoara.Lucrările de la podul peste Bega din zona Ghiroda FOTO DRDP Timișoara

Lucrările de la podul peste Bega din zona Ghiroda FOTO DRDP Timișoara

Imaginea șantierului se schimbă de la o zi la alta, mai ales că la partea de drum se lucrează ”full time”, 24 de ore din 24, în două schimburi.Unul din pasajele de pe centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Unul din pasajele de pe centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

UMB Spedition a intrat pe șantierul centurii de ocolire Timișoara-Sud la mijlocul lunii septembrie 2023, având la dispoziție doar un an să termine lucrarea pentru a nu pierde finanțarea de circa 80 de milioane de euro din fonduri europene.Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Compania condusă de băcăuanul Dorinel Umbrărescu a preluat șantierul la un progres fizic de 58,26%, după ce contractul cu italienii de la Tirrena Scavi a fost reziliat la ordinul ministrului Sorin Grindeanu. Iar activitatea și mobilizarea de până acum a noului constructor a fost apreciată.Centura Timișoara-Sud va avea 25 de kilometri FOTO DRDP Timișoara

Centura Timișoara-Sud va avea 25 de kilometri FOTO DRDP Timișoara

Centura Timișoara-Sud va avea 25 de kilometri, cinci intersecţii, trei noduri rutiere, trei poduri, şapte pasaje şi două parcări. 
Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Imaginea 1/10: Șantier centura Timișoara-Sud FOTO DRDP Timișoara

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *