Accident rutier între Ciocârlia și Ciocârlia de Sus, județul Constanța
Un accident rutier a avut loc vineri dimineață între cele două localități Ciocârlia din județul Constanța. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), de tip B2.

În urma impactului, două persoane au fost rănite. Este vorba despre un bărbat care a suferit un traumatism cranio-cerebral (TCC) și o femeie cu traumatism la nivelul membrului superior.
Cele două victime au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Sursa:ct100
