Accident cumplit în Bihor. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două sunt grav rănite

Un accident deosebit de grav s-a produs marți dimineață pe DN 19, la ieșirea din Diosig, Bihor.

Incidentul a avut loc în jurul orei 08:20, atunci când un autoturism Skoda a intrat în coliziune cu o automacara. În autoturism se aflau patru persoane, trei adulți și un copil, scrie bihon.ro.

Impactul a fost deosebit de violent, iar șoferița și un pasager și-au pierdut viața. Un alt pasager a fost grav rănit în timp ce minorul a suferit diverse leziuni.

Polițiștii rutieri se află la fața locului, iar circulația este momentan oprită.