Dexonline, unul dintre cele mai accesate site-uri din România, a fost suspendat pentru o cauză nobilă. Mesajul care se afişează
“Casa noastră arde. Pe 20 septembrie 2019 dexonline participă la greva climatică globală. Scopul grevei este să atragă atenţia lumii (atât guvernelor, cât şi populaţiei) că schimbările climatice sunt o problemă reală şi urgentă. dexonline va participa la această grevă. Site-ul dexonline.ro este indisponibil până pe 21 septembrie 2019, ora 00:00”, se arată într-un anunţ care se afişează utilizatorilor în momentul în care doresc să consulte dexonline.ro.
Administratorii platformei spun că participă la grevă pentru că România este una dintre ţările cele mai refractare din Uniunea Europeană în ce priveşte cauzele, gravitatea şi soluţiile problemei schimbărilor climatice.
“Într-un raport al Comisiei Europene, doar 68% dintre români consideră schimbările climatice ca fiind «o problemă serioasă», faţă de 74% media UE şi, mai grav, în scădere cu 6% în doi ani. În acelaşi timp, de 30 de ani politica românească se împarte între hoţi şi cei care încearcă să pună capăt hoţiei. Rămâne prea puţin loc pentru platforme politice mature şi conectate la realitate. Astăzi niciunul dintre partidele mari nu ia în serios schimbările climatice. Toate îşi trec în program cuvinte-cheie ca «mediu», «climă» sau «verde», dar legile întârzie să apară. Emisiile de CO2 ale României au crescut cu 6,8% în 2017 faţă de 2016, după câţiva ani de stagnare”, se arată în text.
Potrivit aceluiaşi text, “Măsurile politice înţelepte ar putea rezolva problema, dar absenţa măsurilor ne dă semnalul (fals) că ne putem continua nederanjaţi traiul de până acum. Uităm că trăim pe resurse împrumutate, că ne agonisim bogăţia jefuind planeta pe care o vom lăsa urmaşilor noştri. Ne ducem copiii cu maşina la şcoală, preocupându-ne de educaţia lor în timp ce le otrăvim atmosfera. Ne mutăm în afara oraşului „pentru aer mai curat”, consolidându-ne sclavia faţă de maşină. Ne creştem oraşele pe orizontală în loc de verticală, restrângând palmă cu palmă teritoriul de drept al naturii. Aruncăm reciclabilele la gunoi pentru că „oricum tot acolo ajung”. Cumpărăm cadouri neinspirate unor oameni care nu şi le doresc. Milităm pentru autostrăzi, iar reabilitarea căilor ferate nu o mai cere nimeni. Deplângem scăderea populaţiei, fără să luăm în calcul efectele devastatoare ale unei populaţii scăpate de sub control. Este nevoie de acţiunea concertată a guvernelor şi a noastră, a tuturor, pentru a opri acest consumerism galopant. O mare parte din vizitatorii noştri sunt elevi şi studenţi. Ei vor moşteni, fără vină, o ţară şi o planetă secătuite de negativismul şi de iresponsabilitatea noastră. Faţă de ei ne simţim datori să participăm la această grevă, să ne închidem porţile pentru o zi şi să lipim pe ele acest mesaj”
Platforma prezintă şi o listă a schimbărilor climatice, menţionându-se că “variaţiile din prezent au un ritm mult mai rapid decât episoadele din trecut”.
Majoritatea covârşitoare a oamenilor de ştiinţă cred că schimbările din prezent sunt cauzate de activităţi omeneşti, mai arată platforma, dând ca exemple emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de industrie şi de agricultură, defrişările în masă, creşterea populaţiei, care se corelează cu distrugerea mediului.
sursa: mediafax.ro