Prognoza meteo: Ce vreme se anunţă în weekend, cât de frig se face.

Vremea se anunţă anormal de caldă de la mijlocul acestei săptămânii, cu temperaturi de vară în mai multe regiuni. Din weekend însă se întoarce frigul. Nici iarna care urmează nu va cumplită. Climatologul Roxana Bojariu spune că cel mai probabil vom avea parte de ierni din ce în ce mai calde, însă cu episoade de viscol şi temperaturi scăzute.

Miercuri, 23 septembrie, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în sudul Banatului, nordul Moldovei şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă. Şi în Capitală, temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 11 grade.  

Joi, 24 septembrie, vremea se va menţine caldă, local călduroasă după-amiaza în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nord-vestul, centrul ţării, precum şi în zonele de munte, unde izolat se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în zona montană înaltă şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi de la 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 18…19 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.   Şi în Capitală, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată, călduroasă după-amiaza cu o temperatură maximă de 30…31 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade.

  La sfârşit de săptămână vremea se răceşte. În prima zi a intervalului, conform meteologilor, vremea va fi caldă, apoi se va răci în special în jumătatea de nord-vest a teritoriului, unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte.

sursa: adevarul.ro