Accident joi dimineață pe strada 1 Decembrie, din municipiul Bistrița
Din primele date, un autoturism a intrat în coliziune cu 4 autoturisme care se aflau parcate, continuându-și ulterior deplasarea.

După intervenția polițiștilor, autoturismul implicat în accident, condus de un tânăr de 22 de ani, din Bistrița a fost la scurt timp depistat și oprit în trafic.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost constatată rănirea ușoară a tânărului.
În consecință, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Sursa/foto:romania24/google
